Acum 1 h
Randamentele obligațiunilor SUA sar în sus; de ce acțiunile AI continuă să urce?
Notă a editorului: În septembrie, piețele financiare din SUA au oferit o ruptură rară de tiparul obișnuit. Titlurile de stat americane au fost vândute agresiv, randamentul pe 10 ani urcând cu peste 50 de puncte de bază într-o singură lună, iar unele active cu venit fix coborând cu 2,3%–5%. În același timp, tranzacționarea alimentată de AI a rămas puternică, acțiunile din semiconductori au continuat să se aprecieze, iar Nasdaq a rezistat relativ bine. În schimb, small și mid caps, varianta S&P 500 cu ponderare egală și sectoarele sensibile la dobânzi au intrat sub presiune.
În logica clasică de evaluare, dobânzile pe termen lung mai ridicate cresc rata de actualizare a fluxurilor viitoare de numerar și, în mod normal, reduc multiplii bursieri. Totuși, ajustarea din tehnologie a fost mult mai mică decât cea din piața obligațiunilor. Este piața preocupată de perspectivele fiscale și de inflație ale SUA sau pariază că AI va genera o accelerare a creșterii economice suficientă pentru a compensa costul mai mare al capitalului?
Harry Mamaysky, fondatorul QuantStreet Capital, adaugă o întrebare în cea mai recentă scrisoare lunară: dacă investitorii cred că AI va ridica productivitatea în întreaga economie, de ce câștigurile bursiere rămân concentrate în principal la furnizorii de infrastructură (în special semiconductori), nu la spectrul larg de companii care ar trebui să beneficieze în timp? Autorul nu consideră că AI a intrat într-o bulă, dar rămâne prudent față de această discrepanță dintre promisiune și performanța prețurilor. Miza este dacă investițiile în AI pot susține un ciclu de afaceri durabil: piețele au acceptat să finanțeze la costuri ridicate puterea de calcul, cipurile și centrele de date, dar aceste cheltuieli trebuie să se transforme în profituri pentru a justifica randamentele pe termen lung. Pe măsură ce costurile de finanțare cresc, logica investițiilor în AI se strânge în jurul unei întrebări: cine suportă costul construirii și cine captează, în final, profiturile generate de AI?
În septembrie 2026, schimbarea cu adevărat remarcabilă în SUA nu a fost urcarea acțiunilor AI, ci divergența dintre obligațiuni și acțiuni. Piața de venit fix a trecut printr-un val de vânzări. Conform datelor U.S. Treasury, randamentul titlului de stat american pe 10 ani a crescut de la 4,75% la 31 august la 5,29% la 30 septembrie, un salt cumulat de 54 de puncte de bază. Estimările QuantStreet arată că anumite segmente de venit fix din SUA au scăzut cu 2,3%–5% în luna respectivă.
În paralel, tehnologia, în special semiconductori, a rămas fermă. Bitcoin, strategiile de momentum cu expuneri mari pe tehnologie și semiconductori și indicele Nasdaq au avut evoluții relativ bune. La polul opus, small și mid caps din SUA, S&P 500 cu ponderare egală și sectoare sensibile la dobânzi precum REIT-urile, utilitățile și financiarul au rămas în urmă. Un alt detaliu neobișnuit: în septembrie au crescut simultan și dolarul american, și materiile prime, deși în mod tradițional relația tinde să fie inversă, semnalând un regim de piață mai complicat.
Pentru QuantStreet, această divergență ridică două întrebări: de ce cresc atât de abrupt dobânzile pe termen lung în timp ce acțiunile tech rămân puternice? Și dacă piața pariază pe o expansiune economică alimentată de AI, de ce nu se vede mai larg în prețurile acțiunilor?
I. Randamentele SUA urcă puternic: de ce se teme, de fapt, piața?
Creșterea cu peste 50 de puncte de bază a randamentului pe 10 ani într-o lună arată o schimbare majoră în prețul capitalului pe termen lung. Cum prețurile obligațiunilor și randamentele se mișcă invers, randamentele în urcare înseamnă scăderi de preț, mai accentuate la scadențe mai lungi.
Mamaysky notează că nu există o explicație unanim acceptată pentru acest val de vânzări pe Treasuries. Prima ipoteză: investitorii își pierd încrederea în dolar. El privește cu rezervă această interpretare, deoarece dolarul s-a apreciat în septembrie, ceea ce contrazice ideea unei ieșiri generalizate din active denominate în USD. Un dolar mai puternic nu elimină riscul pe termen lung, dar sugerează că nu a existat o pierdere unilaterală de încredere.
A doua ipoteză: situația fiscală a SUA împinge investitorii să ceară o primă de risc mai mare pe termen lung. Autorul consideră că dovezile sunt încă insuficiente pentru o concluzie atât de fermă. El subliniază că măsurile de "compensație pentru inflație" implicite în piață (inflation breakevens) au rămas relativ stabile și nu au urmat creșterea randamentelor. Acest indicator, calculat din diferența dintre obligațiuni nominale și cele protejate la inflație, reflectă modul în care piața prețuiește așteptările de inflație și primele asociate. Dacă randamentele nominale cresc, dar compensația pentru inflație nu se mișcă similar, e dificil de pus întreaga mișcare pe seama unei spirale a așteptărilor inflaționiste. Stabilitatea breakeven-urilor nu înseamnă că riscurile fiscale sunt inexistente: randamentele pe termen lung sunt influențate și de oferta de Treasuries, term premium, dobânzile reale și lichiditate.
Mamaysky acordă mai multă atenție unei a treia explicații: piața își ajustează așteptările pentru o creștere economică mai puternică și pentru cererea masivă de capital generată de infrastructura AI. Marile companii de cloud și tehnologie continuă să majoreze CapEx pentru centre de date, cipuri și infrastructură energetică. Aceste investiții cer alocări de capital și pot crește nevoile de finanțare. Dacă investitorii anticipează că AI va ridica productivitatea și profiturile viitoare, o parte din creșterea randamentelor ar putea reflecta așteptări de creștere și schimbări în cererea de capital, nu doar deteriorarea riscurilor macro.
II. De ce acțiunile AI pot urca atunci când dobânzile cresc?
Evaluarea acțiunilor poate fi privită ca valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar. Dobânzi mai mari înseamnă o rată de actualizare mai ridicată și, în mod tipic, o valoare prezentă mai mică, motiv pentru care acțiunile de creștere cu evaluări ridicate sunt considerate sensibile la dobânzi.
În septembrie, piața nu a urmat pe deplin acest tipar. Mamaysky sugerează că investitorii ar fi putut crede că AI va genera un ritm suficient de mare al profiturilor viitoare încât să compenseze presiunea exercitată de creșterea ratei de actualizare. În termeni simpli, sunt două forțe: dobânzi mai mari trag evaluarea în jos, așteptări de profit mai mari o împing în sus. Dacă a doua forță domină, prețurile pot continua să urce chiar și cu costul capitalului în creștere.
Argumentul este susținut de realitatea cererii: investițiile în infrastructura AI generează comenzi semnificative. Producătorii de cipuri, furnizorii de echipamente pentru semiconductori și companiile conexe beneficiază direct de cheltuielile de construcție. AMD, Micron, Intel, Cisco și Applied Materials apar și între deținerile principale ale ETF-urilor de momentum urmărite de autor. Cât timp piața crede că CapEx-ul pentru AI rămâne ridicat, așteptările de profit pentru furnizorii din amonte primesc sprijin.
Problema este sursa inițială a creșterii: veniturile acestor firme provin, la început, din cheltuielile de capital ale altora, fără a confirma că economia largă a obținut deja câștiguri de productivitate proporționale. Pentru companiile care cumpără cipuri și construiesc centre de date, aceste cheltuieli sunt, inițial, costuri sau active. Doar dacă activele cresc veniturile, reduc costurile sau îmbunătățesc profitabilitatea apare un randament economic sustenabil.
III. Întrebarea-cheie: dacă producătorii de cipuri câștigă, cine câștigă în rest?
Aceasta este tensiunea centrală evidențiată de Mamaysky. În septembrie, semiconductori au fost puternici, dar indicele S&P 500 cu ponderare egală a arătat slăbiciune. Spre deosebire de un indice ponderat după capitalizare, varianta equal-weight oferă fiecărei componente o pondere aproximativ similară, fiind utilă pentru a vedea dacă avansul este răspândit sau depinde de câteva nume mari.
Autorul numește companiile din afara semiconductorilor ROCS (Rest of the Corporate Sector), "restul sectorului corporativ". În viziunea sa, investițiile în AI au o logică ce necesită timp pentru validare: firmele cumpără acum cipuri, servere și software pentru că anticipează creșteri de productivitate mai târziu. Piața finanțează această acumulare înainte ca profiturile să apară, deci nu e surprinzător că profiturile din toate industriile nu cresc simultan.
Bursa, fiind orientată spre viitor, ar trebui totuși să înceapă să reflecte treptat așteptările de câștiguri și în prețurile companiilor care vor beneficia în aval. Septembrie nu a arătat o astfel de lărgire a raliului: semiconductori au urcat, dar restul pieței nu a primit același sprijin. De aici întrebarea: dacă cumpărătorii finali de cipuri nu pot genera profituri noi suficiente, cum pot susține pe termen lung costurile tot mai mari ale achizițiilor AI și ale infrastructurii?
Pe termen scurt, furnizorii de infrastructură pot obține marje mai bune prin comenzi în creștere. Pe termen mediu, providerii de cloud trebuie să-și recupereze investițiile din închirierea puterii de calcul și servicii AI. Pe termen lung, companiile obișnuite trebuie să transforme AI în eficiență operațională, costuri mai mici sau venituri noi. Abia când acest lanț se materializează, valoarea creată se distribuie mai larg în economie.
Faptul că prețurile nu au urcat sincron nu infirmă câștigurile viitoare de productivitate. Dobânzile ridicate, presiuni specifice pe industrii și baze de evaluare diferite pot masca așteptările. Dar, judecând după evoluția din septembrie, încrederea investitorilor este mult mai mare în furnizorii din amonte decât în companiile care ar urma să beneficieze în final.
Mamaysky nu concluzionează că pariul pe AI este condamnat. El rămâne pozitiv pe termen lung și nu vede piața ca fiind o bulă. Pentru ca raliul să capete sprijin fundamental mai larg, profiturile generate de AI trebuie să se extindă dincolo de câteva companii tech.
IV. Ce merită urmărit: productivitatea se transformă în profituri?
În evaluarea valorii economice a AI, Mamaysky se uită tot mai atent la datele de productivitate. Conform datelor revizuite publicate de U.S. Bureau of Labor Statistics (BLS) la 3 septembrie 2026, productivitatea muncii în sectorul nonfarm business a crescut cu 1,4% anualizat față de trimestrul anterior și cu 2,2% față de anul anterior. Pe un orizont mai lung, din trimestrul IV 2019 până în trimestrul II 2026, productivitatea a avansat cu o medie anuală de aproximativ 2,1%, peste nivelul de circa 1,5% din ciclul precedent.
Autorul avertizează că o creștere a productivității la nivel macro nu confirmă automat contribuția AI. Investițiile de capital, alocarea forței de muncă, progresul tehnologic și factorii ciclici pot influența indicatorul, iar în prezent nu se poate calcula direct cât profit a generat AI pentru companii.
Ca prag de validare, Mamaysky propune ca îmbunătățirile de productivitate să fie vizibile, în cele din urmă, în profiturile companiilor din afara tehnologiei. Această abordare se vede și în ajustările de portofoliu ale QuantStreet. Deși acțiunile value și strategiile low-volatility au subperformat în trimestrul anterior, firma a păstrat o supraponderare relativă pe ambele, pentru a menține expunere la sectorul corporativ mai larg. În portofoliile cu toleranță mai mare la risc, o parte din expunerea pe tehnologie a fost menținută.
Pe venit fix, instituția a început să ajusteze durata (duration), măsura sensibilității prețului obligațiunilor la schimbarea randamentelor. O durată mai lungă implică pierderi potențial mai mari când randamentele cresc, dar și câștiguri mai mari dacă randamentele scad. Autorul consideră că atractivitatea obligațiunilor începe să se îmbunătățească pe măsură ce randamentul pe 10 ani se apropie de 5,25%. În consecință, QuantStreet a crescut ușor durata în portofoliul său cu risc scăzut, o schimbare strategică mai vizibilă după mai bine de un an. Nu este un viraj complet bullish: modelul rămâne negativ pe active cu durată lungă, iar durata totală a portofoliului este încă sub benchmark, deși subponderarea s-a redus.
Pentru investitorii potriviți, autorul amintește și rolul de diversificare al unor alternative precum fondurile evergreen de private equity. Pe baza performanței unor produse listate, acestea au urcat cu aproximativ 0,5%–0,75% în septembrie, oferind diversificare într-o lună în care majoritatea acțiunilor au fost sub presiune. Rămân însă limitări legate de frecvența evaluării, lichiditate și riscurile activelor subiacente; o singură lună nu dovedește reziliența pe termen lung.
În ansamblu, QuantStreet nu a ieșit din tranzacțiile legate de AI și nici nu a rotit agresiv către obligațiuni pe termen lung doar pentru că randamentele au crescut. Ajustările urmăresc un profil de risc-randament mai echilibrat între clase de active.
Pentru perioada următoare, trei seturi de semnale sunt esențiale: (1) dacă cheltuielile pentru infrastructura AI pot fi susținute și dacă cererea rămâne suficientă pentru a sprijini veniturile furnizorilor din amonte; (2) dacă AI începe să ridice profitabilitatea companiilor non-tech, unde marjele brute, economiile de cost și veniturile noi sunt dovezi mai directe decât indicatorii macro; (3) ce anume reflectă creșterea randamentelor pe termen lung în SUA: așteptări de creștere, inflație, ofertă fiscală sau term premium, iar dacă creșterea nu se materializează în timp ce costurile de finanțare rămân ridicate, randamentele investițiilor corporative vor fi sub presiune.
Întrebarea pe care pariurile actuale pe AI trebuie să o rezolve nu mai este cât timp poate continua să crească cererea de cipuri și putere de calcul, ci cât profit nou va produce, în final, pentru întreaga economie. Producătorii de semiconductori au monetizat deja CapEx-ul prin venituri palpabile; îmbunătățirea profiturilor în restul economiei rămâne de confirmat. Doar când câștigurile de productivitate induse de AI se vor transforma treptat în profituri reale și în afara sectorului tehnologic, piața va avea o bază mai completă pentru investițiile de amploare de astăzi.